newsletter rss
Reevolutie – putin altfel
valoare
Prima metodă prin care estimezi inteligenţa unui conducător este aceea de a vedea ce fel de oameni îl înconjoară - Niccolo Machiavelii
Inscrie-te Login

Dacă nu sunteți serios … să știți că în partidul nostru …

December 3rd, 2014 | Categorii: Blog, Home items, Uncategorized | adrian | Comenteaza

Am întrebat ieri pe Facebook câți dintre cei entuziasmați de rezultatele alegerilor din 16 noiembrie s-au „băgat” în politică. Nimeni nu a confirmat că ar fi intrat în politică dar am fost întrebat dacă eu am făcut-o. Răspunsul este că nu, nu acum, am încercat mai demult. Dacă mă întreabă cineva “de ce am încercat” atunci răspunsul este unul singur: nu știu. Cred că este o mâncărime de piele, dacă ar fi să fiu sincer cred că-mi place puterea, sunt puțin cam autoritar și am un stil ușor dictatorial, unul luminat, însă … :-) . Nu mă interesează banii făcuți din politică, oricum miros urât. Nu-mi aduc aminte să fi citit în vreo carte de istorie de cel mai bogat român de pe vremea lui Ștefan cel Mare, a lui Cuza ori din vremea lui Ceaușescu (sic!)…. :-) . Așadar, este vorba de un soi de boală pe care o recunosc. Înclinația asta spre a conduce, autoritar câteodată, se vede în aproape toate acțiunile mele, de la modul în care acționez cu familia până la relația cu vecinii cu care am decis să nu mă mai salut pentru că sunt leneși (n-au făcut nimic în blocul în care locuiesc, totul lăsat în paragină, asta până să vin eu …. :-) ).

Am răspuns la întreabarea: „de ce” acum să răspund și la întrebarea: „unde”. Urăsc comunismul și tot ce a născut el (inclusiv ¨social democrații” ăștia nemernici de la noi) și variante n-am altele în afară de partidele de dreapta fără ca asta să însemne că sunt un om autentic de dreapta pentru că sunt idei pe care nu le împărtășesc cu cei care consideră că sunt oameni autentici de dreapta.

Cu toate astea în spate m-am decis să mă înscriu în PNL în 2010, prin vară. M-am dus la sediul de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, i-am explicat unei tinere, care se prefăcea ocupată, că vreau să mă înscriu în partid și am primit o hârtie pe care să o completez. În acel formular era o întrebare despre competențele mele politice, cum nu aveam habar despre ce este vorba am întrebat-o pe „duduie” ce înseamnă competențe politice, a avut un moment de gândire după care m-a întrebat dacă am mai fost înscris în vreun alt partid, cum nu mai fusesem mi-a spus că pot trece peste întrebare. Curios din fire dar și enervat de atitudinea superioară a domnișoarei de la birou am întrebat-o dacă ea este membru de partid. Mi-a răspuns mai să-i sară inima din piept de mândrie că da, întrebarea firească a fost: Și care ar fi competențele dumneavoastră politice? Aș vrea să știu că să înțeleg cam ce cunoștințe o să pot căpăta în cadrul partidului. A urmat un moment de liniște după care o remarcă foarte nervoasă: Dacă nu sunteți serios … să știți că în partidul nostru … Am plecat cu un zâmbet înțelegător pe figură nu înainte de a fi asigurat că într-o săptămână o să fiu chemat la un interviu cu președintele Filialei Sector 1 a PNL.

PNL-ul avea niște săptămâni foarte lungi prin 2010, cam 3 luni pentru o săptămână. Am ajuns la interviu fix în ziua în care picase o moțiune de cenzură împotriva guvernului Boc. În sala în care așteptam era o atmosferă de ușoară isterie din cauza unei femei care era foarte nervoasă că a picat moțiunea. Am întrebat-o de ce e supărată că a picat moțiunea și mi-a răspuns că trebuie să pice guvernul Boc. Am întreabat-o din nou, foarte calm, ce ar fi pus în loc PNL-ul. A început să urle la mine că nu asta e ideea acum, că guvernul Boc trebuie să cadă. Mi-am dat seama că nu am cu cine discuta.

Un tânăr jovial s-a apucat să-mi explice cum voi bate eu din ușă în usă să împart pliante. I-am spus că a greșit personajul, eu nu am venit pentru împărțit pliante. Un om mai în vârstă, prăbușit pe un scaun, m-a întrebat: Dar ce crezi dumneata că o să faci aici? I-am răspuns că o să-i învăț cum se fac lucrurile bine. Începusem să-mi fac o idee cam ce era organizația Sector 1 a PNL dar eram curios dacă se putea „mai bine” de atât.

Am fost invitat într-o sală în care erau mai mulți membrii de partid, o masă în capul căreia stătea destul de sfios un om care se presupune că era președintele filialei (nu mă întrebați cum îl chema pentru că nici nu mă interesează, era foarte șters ori fără chef) și doi alți „colegi” de-ai președintelui de-a dreapta și de-a stânga. Eram trei noi potențiali membrii, o tânără studentă care în afară de faptul că-l adora pe Crin Antonescu nu a știu să ne spună de ce vrea să se înscrie în PNL. La masa „judecătorilor” s-a instalat un al treilea personaj care imediat a deschis un laptop și a început să tasteze grațios în timp ce vorbea al doilea candidat, un medic simpatic și foarte ancorat în realitate. Mi-a plăcut cum s-a prezentat acel medic. Am urmat eu, cumva discuția a deviat către criza economică, era încă „deranj” mare. Am vorbit puțin despre Lehman Brothers, imobiliarele de la noi, cicluri economice, Marea Criză, situația de la burse și că, probabil, peste 50 – 60 de ani se va repeta scenariul. Omul cu laptopul a ridicat privirea spre mine și mi-a dat dreptate, ceilalți nu ziceau nimic. Președintele organizației m-a întrebat ce aș face dacă aș fi în locul lui. I-am spus că aș da-o afară pe femeia nervoasă, în afară de idei crețe și isterii nu pare să aducă niciun plus și nicio valoare și că nu înțeleg de ce sunt atât de mulți pensionari care par foarte docți într-un partid de dreapta, aș aduce mulți tineri. Femeia a replicat că a văzut de la început că am ceva cu ea iar unul dintre pensionarii vizați a simțit nevoia să-mi reproșeze că sunt copil de bani gata. M-am amuzat, mama ar fi fost cea mai fericită ca pensionarul cu pricina să fi avut dreptate doar că nu era așa.

M-am ridicat de la masă și mi-au spus că or să mă anunțe ei dacă o să fiu acceptat în partid, le-am răspuns că nu este nevoie, eu nu i-am acceptat pe ei. Deși n-ar fi trebuit, se pare că și această replică i-a surprins pentru că în spate auzeam cum membrii vechi de partid îmi strigau că nu o să fac nicio treabă cu o asemenea atitudine.

Dar experiența mea nu s-a oprit aici, în episodul viitor despre mica mea aventură cu Noua Republică … :-) .

Comenteaza