newsletter rss
Reevolutie – putin altfel
valoare
Prima metodă prin care estimezi inteligenţa unui conducător este aceea de a vedea ce fel de oameni îl înconjoară - Niccolo Machiavelii
Inscrie-te Login

De ce am rămas pe loc

August 30th, 2016 | Categorii: Blog, Home items, Uncategorized | adrian | Comenteaza

O privire atentă și obiectivă scoate în evidență faptul că am rămas pe loc, din 2007 și până azi România nu mai are nicio direcție pentru că nu se mai mișcă deloc. Întrebarea este: de ce am rămas pe loc? Avem la îndemână un răspuns simplu: politicienii corupți. Pe de altă parte, aceiași politicieni (pentru că sunt cam aceiași de 26 de ani încoace), au dus țara asta în NATO și în UE, cu întârzieri, fără nicio idee despre nimic dar au dus-o în virtutea ideii că vrem și noi la masă cu lumea bună. Odată ajunși la masă, însă, ne-am descălțat, ne-am băgat „deștele” în mâncare și ne-am proptit fălcile ca un porc la troacă cum am putut noi mai bine, de la masa aia nu ne dă nimeni afară și chiar dacă se termină caviarul până să ajungă platoul și la noi suntem foarte mulțumiți cu ce mai rămâne, oricum e mai bun decât chiorăitul mațelor pe care-l suportam când ne uitam peste gard la petrecerea asta frumoasă. Și gata, de aici stop, nu se mai întâmplă nimic. Geaba ne mai mână vecinii de masă ca să ne mai spălăm și noi pe picioare, să nu mai clămpănim când mâncăm ori să nu mai risipim mâncarea în jurul nostru, nu contează, românii funcționează așa cum au încremenit în 2007. De ce? Pentru că, în esență, am avut doar câteva momente când ne-am mișcat cu adevărat în direcția bună și cu o viteză cât de cât normală, atunci când ne-a condus un neamț și am acționat mai mult din jenă față de omul ăla, când ne-a condus un nebun care ne-a spus că suntem buricul lumii și ne-am apucat să facem o clădire care, deși este mare, mai are puțin și cade peste noi (aici am funcționat în virtutea ideii că e bine să nu furăm chiar tot, să mai lăsăm puțină spoială să nu bage de seamă tovarășul, chit că el era un imbecil care n-ar fi observat detaliile) și când a fost vorba să aderăm la NATO și UE, iar asta am făcut-o în ideea că în felul ăsta am demonstra că suntem egalii englezilor, francezilor, americanilor sau nemților fără să avem vreo idee ce înseamnă cu adevărat aceste asocieri. Politicienii români au acționat șmecherește cât să dea impresia că am îndeplinit obligațiile, nici prin cap nu le-ar fi trecut occidentalilor ce pramatii suntem, cum putem să mințim atunci când trebuie să le spunem care este situația noastră reală, am raportat zeci de tone la hectar în situația în care la noi bătea vântul prin cămări. Pentru că deja nu mai puteau da înapoi, deși au cam înțeles ei cu cine au d-aface, ne-au acceptat și gata, s-au terminat și proiectele pentru care ne putem mobiliza cât de cât. Așa se face că din 2007 tot ce se întâmplă în România este un proces de frecat menta, de zăcut în suc propriu și construit ruine pe care să ne apucăm să le reparăm la nesfârșit. Oamenii politici care ne-au dus în NATO și UE am început să facă nazuri acum, întind coarda cât pot de mult pentru că știu că europenii n-or să ne lase din brațe așa de ușor în ciuda realității pe care o descoperă și ei și care arată mult mai tragic decât și-ar fi putut imagina chiar și un autor de cărți de groază.

Nici la nivelul elitelor nu stăm mai bine, unii scriu hazliu despre dezastru, alții își văd de ale lor dar în aceleași granițe de semi-mediocritate iar cei care cu adevărat au vrut să construiască ceva au plecat din țară cât de repede au putut. Cei care așteptam un mai bine ne-am trezit într-o realitate dramatică în care suntem prizonieri. Unii și-au acceptat soarta, se întorc la obiceiurile naționale, alții încă mai trag, deprimați, într-o direcție pe care o cred ei bună însă căruța e greu de urnit pentru că în ea s-au hrănit porcii care s-au îngrășat și care, satisfăcuți, grohăie pe mai multe voci.

Cum în jurul nostru se întâmplă lucruri cu o viteză amețitoare noi am ales să ridicăm din umeri și să ne gândim că, oricum, nu e treaba noastră, suntem prea mici ca să avem vreun cuvânt de spus chiar dacă ne considerăm buricul civilizației, locul în care s-a inventat tot ce știe lumea asta.

Concluzia este că până la un nou proiect major, pentru că noi ne mobilizăm doar pentru idei mărețe, foile de parcurs nu ne interesează, viața de zi cu zi care să fie cu puțin mai bună decât ieri nu intră în sfera noastră de interes, România rămâne imobilizată pentru că nu are capacitatea de a face pași mici, nu că săriturile ar fi spectaculoase. În lipsa unui proiect major România poate să doarmă în papuci și zeci de ani după care să dea vina pe istorie.

Comenteaza