newsletter rss
Reevolutie – putin altfel
valoare
Prima metodă prin care estimezi inteligenţa unui conducător este aceea de a vedea ce fel de oameni îl înconjoară - Niccolo Machiavelii
Inscrie-te Login

De ce n-am fost în stradă …

February 6th, 2017 | Categorii: Blog, Home items, Uncategorized | adrian | Comenteaza

Pe 29 ianuarie mi-am rupt piciorul (stâng, o fi fost vreun semn … :-) ) așa că am o scuză foarte bună în fața celor care mai au puțin și te linșează dacă aud că n-ai fost în Piața Victoriei. Deci, pentru cei care susțin democrația, dar te-ar juca în picioare dacă nu faci ca ei, sunt blocat până, cel mai devreme, pe 28 februarie, am piciorul rupt. Sper că am scăpat de “judecata” lor.

Pentru ceilalți: pe la finalul lui 2016 am realizat că mare parte din starea de nervi pe care o avem era cauzată de știrile politice, de faptul că PSD a câștigat atât de clar, de cât de puține au reușit într-un an tehocrații (practic, impactul măsurilor lor este infim, nimic care să schimbe iremediabil măcar niște lucruri, la Sănătate s-a zbătut băiatul ăla, care mi-a plăcut mult, dar nu i-a ieșit cine știe ce, la Învățământ Mircea Dumitru a reușit contraperformanța să-i talibanizeze și mai mult pe incapabilii din sistem iar Ghinea, de la Fonduri, a făcut doar o gură mare și cam atât, ghidurile au rămas la fel de proaste ca pe vremea lui Ponta, la finanțări nu s-a băgat mai nimeni, pentru că totul este făcut în așa fel încât să fim siguri că suflăm și în iaurt, nu există opțiunea eșecului în proiecte ca și când, în lumea asta, ce se finanțează are automat și succes), în fine, una peste alta, nimic spectaculos nici la guvernul Cioloș. Așadar, eram nervos din cauza evenimentelor din țară. Patriotismul mi l-am pierdut de mult, bucată cu bucată, pe stradă, în interacțiunea cu vecinii, cu părinții de la școală, cu oamenii obișnuiți de la țară sau de la oraș, în interacțiunile pe care le-am avut cu „vedete” autohtone care scriu șugubăț prin gazetele naționale, în interacțiunea cu luptătorii ONG-iști care fac pe naivii când sunt prinși cu mâța în sac sau din cauza postărilor pe Facebook ale celor care dețin adevăruri absolute. Așadar, nu sunt un patriot, nu mă identific absolut deloc cu România și cu ceea ce reprezintă ea.

Așadar, motivul număru’ 1: nu sunt patriot.

Un alt motiv este o analiză mai aprofundată a ce înseamnă omul politic român și politica, în România, ca meserie. Un primar, un parlamentar sau chiar Primul Ministru au niște salarii care l-ar face să izbucnească în râs pe orice manager de la o multinațională. Politica trebuie să fie o meserie în care se câștigă bine din exercitarea ei și nu din matrapazlâcurile pe care le face un politician. În România vrem politicieni cinstiți și foarte competenți pe care să-i plătim cu niște salarii de mizerie, cu alte cuvinte niște semi-sfinți care să se sacrifice pentru România. Nu cunosc niciun om politic pentru că niciunul dintre cei pe care îi cunosc nu au intrat în politică, nu-și permit financiar să reziste pe poziții prost plătite, dar au pretenția de la cei care „ne conduc” să facă eforturi. Așa cum arată politica din România, nu poate aduna decât hoți ordinari sau proști, cei câțiva naivi au un impact minor (sunt câțiva dar li se citește naivitatea pe chip).

Așadar, motivul număru’ 2: sistemul politic este defect și a manifesta pentru orice altceva în afară de reforma sistemului politic este o pierdere de vreme.

În viața de zi cu zi m-am „lovit” de cei care, altfel, se bat cu pumnul în piept că se duc în piață. Experiența mea cu acești oameni este, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, una neplăcută din punctul de vedere al civilizației (după standardele occidentale). Nu există responsabilitatea dincolo de pragul casei, nu există responsabilitate față de copii (sunt lăsați la TV la toate tâmpeniile, sunt cărați ca niște saci de cartofi în mașini, sunt lăsați, fără nicio urmă de regret, la orele de religie, sunt lăsați să navigheze pe internet pe oriunde nimeresc, fără un control minim, sunt mai puțin importanți decât sarcinile de serviciu, etc.). Acești oameni, care au făcut o figură frumoasă cu luminițele aprinse în Piața Victoriei, sunt mai evoluați decât populația de la țară, dar sunt departe de rigoarea civilizației vestice care te obligă ca în fiecare zi să fi responsabil nu doar o dată la 25 de ani. Oamenii din piață sunt ca o echipă de fotbal care câștigă Liga I și-și imaginează că este suficient cât să fie luați în seamă iar când scot capul în Europa îi bat toți pe unde-i nimeresc. Și mai e ceva, o lipsă îngrozitoare de curaj, în piață s-a mers ca la spectacol, a fost fun, până duminică se vor stinge, ne vom bate pe burtă că putem să ieșim cu sutele de mii în piață și cam aia este, s-a terminat, nu vom face nimic în plus pentru că ne e frică să luăm decizii, ne e frică de eșec și de risc, preferăm să funcționăm în interiorul acelorași ziduri fără să avem curaj să spargem vreunul. Ne întoarcem la metehnele noastre zi cu zi pentru că, nu-i așa, ne-am făcut datoria de cetățeni, vom ocupa din nou trotuarele cu mașinile noastre care reprezintă cea mai mare realizare materială, vom lăsa iarăși copiii în grija școlii (pentru că, nu-i așa, educația o face școala că doar plătim taxe), ne vom agita iarăși pe Facebook și cam atât.

Așadar, motivul număru’ 3: oamenii din piață nu vor schimba nimic la ei, nu vor face niciun efort să schimbe ceva ca și când, tot răul țară se datorează, exclusiv, politicienilor.

Apoi, nu-mi place înregimentarea, acolo unde există prea multă lume există riscul să nu mai privești obiectiv lucrurile, faci ce face galeria, strigi ce strigă galeria, nu poți avea o opinie pentru că, văzând atât de mulți în jurul tău că fac altfel decât crezi tu începi să crezi că greșești și nu mai ai încredere în propria judecată.

Așadar, motivul număru’ 4: Nu sunt înregimentabil, nu-mi plac grupurile foarte mari pentru că nu au capacitatea să vadă clar și obiectiv întreaga situație, se lasă duse de val, se comportă ca un elefant într-un magazin de porțelanuri.

Dar, ca să nu stârnesc „teroriștii” de facebook nu mi-am mai dat cu părerea de aproape două luni și nici nu o să mă mai agit, nu mai am energie pentru așa ceva și nici nu mă mai interesează. Oricum, am piciorul rupt și nu pot merge așa că d-aia n-am fost în piață.

Comenteaza