newsletter rss
Reevolutie – putin altfel
valoare
Prima metodă prin care estimezi inteligenţa unui conducător este aceea de a vedea ce fel de oameni îl înconjoară - Niccolo Machiavelii
Inscrie-te Login

Îți mai iubești soția?

January 25th, 2016 | Categorii: Blog, Home items, Uncategorized | adrian | Comenteaza

16 octombrie 2003, prietenul meu Vali îmi dăduse niște invitații la un eveniment de business care se desfășura la World Trade Center. Locuiam în Drumul Taberei, la ora 8.30 eram în tramvaiul 41 care mă ducea direct la locație.

Aglomerație, eu stăteam în zona burdufului, era zona cea mai confortabilă dacă stăteai în picioare. După ce am trecut de Piața Crângași, femeia de lângă mine, cu părul complet alb deși nu părea să aibă mai mult de 50 de ani, a început să se clatine. A leșinat, am simțit cât de grea este când s-a prăbușit peste mine. Am rămas cu ea în brațe, era inertă, parcă murise. Am început să strig la bărbatul care stătea pe un scaun de lângă noi să se ridice ca să o așez pe femeie.

Nimeni nu reacționa, simțeam pentru prima dată atât de puternic indiferența celor din jur. Bărbatul abia a eliberat scaunul, deranjat de faptul că-l ridicam pentru o femeie leșinată. M-am chinuit cu femeia să o așez pe scaun, cei din jur erau de o pasivitate enervantă. Am verificat să văd dacă are puls, eram aproape de stația de la Mihalache.

În timp ce-i verificam pulsul femeia s-a trezit brusc și a sărit de pe scaun ca și când ar fi fost propulsată de un motor cu reacție, am tras una dintre cele mai mari sperieturi din viața mea. S-a uitat pe geam, a exclamat cu voce tare că suntem la Mihalache și că trebuie să coboare și, fără să se uite deloc la mine, s-a dus la ușă și a coborât. Eram șocat, m-am ciupit să mă asigur că nu visez, nu visam. Încă tremuram când am coborât din tramvai.

Am intrat în World Trade Center unde Vali deja intrase la workshopurile de marketing. Eu căutam zona HR, nu am avut timp să-i spun ce mi se întâmplase. Am pierdut vremea până spre amiază, nu eram în stare să mă concentrez pe ce se întâmpla în jurul meu. După amiază am intrat la una dintre conferințele despre recrutare, am văzut numele unor manageri de la câteva companii care mă interesau.

Sala era plină, parcă mă trezisem dintr-o dată, am primit un scaun și m-am așezat în spate, pe culoarul care despărțea cele două coloane de participanți. Eram cea mai vizibilă persoană de la pupitrul vorbitorilor. La masa din fața mea erau 5 oameni care urmau să vorbească, în partea dreaptă stătea o femeie care mi-a atras vag atenția, se vedea că nu-i plăcea că trebuie să vorbească, am simțit și am acționat, am început să-i pun întrebări și să mă arăt nemulțumit de răspunsuri.

Avea o cămașă albă cu niște volănașe discrete, părul tuns scurt până la ceafă, purta niște ochelari negrii care mi s-au părut foarte eleganți și care-i stăteau foarte bine. În spatele lentilelor am văzut niște ochi care mă priveau cu o oarecare furie și surpriză neplăcută.

Fusesem un măgar, la final m-am dus să-mi cer scuze. I-am dat cartea mea de vizită, cu o denumire ușor pompoasă, și mi-am cerut scuze. Mi-a zâmbit politicos, m-a ascultat un minut, mi-a dat cartea de vizită, mai mult din reflex, după care ne-am despărțit. După două zile i-am trimis un e-mail în care îi ofeream acces la o aplicație pe care o vindeam. Mi-a mulțumit politicos la email și cam asta a fost tot.

Eu îmi continuam ritualurile, mă duceam în fiecare joi în Club A, de unde nu reușeam să ies niciodată treaz. Revelionul l-am organizat în apartamentul în care locuiam, invitasem diverși prieteni, au apărut și fețe noi așa că am decis că e cazul să îmi mai fac o prietenă; mă despărțisem de fosta prietenă chiar cu o zi înainte de ziua ei onomastică, am avut inspirația să-i spun să se țină departe de eventualele mele insistențe de după, știam că dacă nu o să am parte de sex rapid o să o sun din nou.

Bine că m-a ascultat, s-a întâlnit cu mine ca să-mi aducă aminte ce-i spusesem, își făcuse deja un nou iubit, un fost coleg de liceu. M-am simțit jignit, mi se părea prea repede, fusesem lovit în amorul propriu. În prima zi a anului 2004 aveam o nouă prietenă, iarăși știam că era doar o chestie temporară. Începuse să iasă ce era mai rău din mine, prietenii îmi spuneau că nu mă văzuseră niciodată purtându-mă atât de urât față de cineva. Depășisem două săptămâni de relație, a doua oară în viața mea, dar știam că nu o să mai dureze mult.

Într-o zi m-am trezit cu un telefon de la un tânăr pe care-l cunoșteam și care încerca să-mi vândă niște asigurări. Nu-mi plăcea că vindea asigurări, putea mai mult de atât. Mi-am adus aminte de Andreea, femeia pe care o supărasem la evenimentul de business din octombrie, și i-am scris recomandându-l pe tânăr, fost câștigător al Olimpiadei de Contabilitate, nu-l puteam lăsa să vândă asigurări. Spre surprinderea mea, Andreea mi-a răspuns la e-mail și a fost de acord să se întâlnească cu el. Mi-am adus aminte de femeia drăguță și timidă de la eveniment cu o anumită plăcere. După câteva zile m-a sunat tânărul să-mi mulțumească pentru că-l ajutasem, se pare că urma să ajungă la o firmă de închiriat mașini la aeroport.

După alte câteva zile m-am întâlnit cu o colegă de facultate care mi s-a plâns că prietenul ei, cu care locuia de șapte ani, o părăsise pentru o elevă de la liceu, el era profesor de sport. Mi-a părut rău de ea, m-am simțit vinovat, și eu împingeam noua mea relație spre final. În aceeași zi, marcat, mai degrabă de disperarea fostei mele colege decât de poveste în sine, am decis să-i trimit un email Andreei să-i mulțumesc pentru că l-a ajutat pe tânăr. Destul de rapid, am primit un răspuns politicos. Am trimis un nou email, cumva sub influența poveștii colegei mele și a nemulțumirii mele că eram într-o relație din care trebuia să ies. Nu mai știu exact ce am scris, mai degrabă gândeam cu degetele tastând un email care se întâmplase să fie adresat Andreei. Am primit din nou răspuns destul de rapid, dintr-un motiv sau altul am început să mai scriu e-mailuri Andreei de la care primeam răspunsuri din ce în ce mai interesante.

Am decis să încetez și relația pe care o începusem de Anul Nou, nu fusese prea greu, era de așteptat la cum dispăream din peisaj zile întregi și apăream doar când voiam eu.

Între timp îmi continuam bețiile de joi seara din Club A și discuțiile cu Andreea, ajunsesem să nu-mi pese de altceva decât de emailurile de la Andreea. În emailurile pe care i le scriam Andreei îi povesteam despre cum vedeam lumea prin geamul tramvaiului 41 ori cum mă simțeam. Primeam răspunsuri asemănătoare. Imaginea de om de business fusese înlocuită de cea a unei femei foarte sensibile care avusese partea ei de drame și bucurii, pentru care cea mai mare plăcere era să citească.

Pe 5 aprilie 2004 eram în Fire, comemoram cu niște prieteni și prietene, prin muzică și băutură, 10 ani de la moartea lui Kurt Cobain. După mai multe beri am ieșit afară și am scris un mesaj: „Cred că m-am îndrăgostit de tine!” I-l trimisesem Andreei.

Ne-am întâlnit a doua oară în viața noastră în marțea de după Paște, era 13 aprilie, am stabilit să ne vedem la Cărturești. O așteptam la o masă citind din Travesti a lui Cărtărescu. Nu-mi plăcea cartea. Am recunoscut-o când a intrat pe ușile ceainăriei, totul era foarte clar pentru mine în acel moment. În două săptămâni s-a mutat la mine. După o aluzie a mea despre căsătorie, cam ciudată, a fost de acord.

Unul dintre prietenii mei mi-a spus că nu mă crede până nu mă vede cu actele în mână.

La aproape 12 ani de atunci un alt prieten m-a întrebat dacă-mi mai iubesc soția. Sunt cea mai bună versiune a mea și cred că și Andreea este cea mai bună versiune a ei. Nu ne-am certat niciodată până să apară copiii, iar certurile noastre pornesc, în proporție de 90%, de la cum credem că trebuie procedat cu copiii. De aproape 12 ani suntem împreună zi de zi, lucrăm în aceeași încăpere și cred că suntem în cel mai bun moment al nostru. Nu cred că eram îndrăgostit de ea în urmă cu 12 ani, acum sunt.

Comenteaza