newsletter rss
Reevolutie – putin altfel
valoare
Prima metodă prin care estimezi inteligenţa unui conducător este aceea de a vedea ce fel de oameni îl înconjoară - Niccolo Machiavelii
Inscrie-te Login

Ia mașina din Germania, neamule …

January 19th, 2015 | Categorii: Blog, Home items, Uncategorized | adrian | Comenteaza

Sunt un prost, recunosc, dacă vine unu’ la mine și-mi spune că are de vânzare o mașină pe care a adus-o din Germania și care a fost condusă de o băbuță simpatică eu îl cred. Am vagi urme de îndoială dacă adaugă un „să moară mama” pentru că pe unii chiar îi văd capabili să se gândească cu jind la cort, la cal și la căruța cu care se transportă fierul vechi. Dar asta este o altă discuție.

Am căutat de curând o mașină pentru un sofer începător din familie așa încât am decis că cea mai bună variantă este o mașină second hand pe care să plătim maxim 2500 de euro. Simplu, autovit.ro și anunțuri gârlă. Primul lucru pe care l-am învățat este că s-a inventat o nouă unitate de măsură: kilometrul real, dacă o mașină a parcurs 200.000 de kilometrii d-ăștia de știm noi care au 1000 de metri atunci, în mod absolut firesc, acea mașină va avea maxim 140.000 de kilometri reali.

Apoi mai este vorba de fostul proprietar, aproape întotdeauna este vorba de o băbuță care avea rujul întins pe dinți, altfel simpatică, îngrijită și care a condus mașina cu maxim de responsabilitate, așadar n-ar trebui să aibă probleme majore mai ales că băbuța era una fantastică, ar fi putut să sufle și în jiglerul de dacie veche, atât de pricepută și atentă era cu mașina. Eu am fost asigurat că nu e vorba de o băbuță (deci fără asemenea clișee de doi lei) ci că fostul proprietar era un medic. Ăh, nu-i așa că e și mai bine decât o băbuță? Evident că am crezut, v-am zis, sunt un prost și cu toate astea am avut o sclipire de inteligență, ia să mă duc eu la serviceul la care-mi repar mașina mea și să-i pun pe băieți să o verifice? Am sunat, m-au primit și surpriză: mașina fusese lovită în față (reparată bine, ce-i drept), amortizoarele și bucășăraia praf, motorul avea un zgomot ciudat și, colac peste pupăză, una dintre chei nu era recunoscută de sistemul mașinii cum trebuie, adică există posibilitatea ca acea mașină să fi fost furată.

Credeți că m-am lecuit după experiența asta? Ba bine că nu, am stabilit o întâlnire cu unu’ care vindea mașina sorei lui. Adică am trecut la nivelul următor. Mă asigură că mașina are doar 91.000 de km (reali, evident) și că a condus-o doar sora în România. Stabilesc întâlnirea și… surpriză, apare un țigan de care m-am cam speriat și-mi spune că a condus doar sora mașina în România dar după ce a adus-o din Germania în 2011. Prost ca de obicei, las să-mi scape pe gură gândurile: a, adică țeapă. Atât mi-a trebuit, a început vânzătorul să strige după mine că nu sunt singurul interesat și că de ce îi urez eu să nu o vândă (deși nici nu fusese vorba de așa ceva). Mi-am luat picioarele la spinare înainte să intru în detalii mai contondente.

Mi-am jurat că nu mai caut mașini pe Autovit de la particulari așa că am căutat la un dealer autorizat de mașin SH. Am găsit o mașină din 2006 cu 145.000 de km (nici nu mă mai interesează dacă sunt reali sau nu) care avea tot istoricul într-un service de marcă pe care-l știam așa că m-am făcut că-i cred că mașina n-avea niciun eveniment (deși la mânerele de la ușile de pe partea stângă se vedea că fusese revopsită) și am cumpărat o mașină de la un dealer care măcar mi-a dat cartea de service și o garanție de 6 luni sau 15.000 km.

Așadar:

Nu dați banii pe prostii,

Ci pe cars din Germany.

Comenteaza