newsletter rss
Reevolutie – putin altfel
valoare
Prima metodă prin care estimezi inteligenţa unui conducător este aceea de a vedea ce fel de oameni îl înconjoară - Niccolo Machiavelii
Inscrie-te Login

Mesajul Cătălinei

February 22nd, 2011 | Categorii: Blog | curceanu | Comenteaza

Sunt un prim-cercetator in domeniul fizicii particulelor elementare si nucleare la un Institut din Italia (LNF-INFN, Frascati, Roma), unde conduc un grup de circa 20 de persoane. Lucrez la acest institut de aproape 20 de ani, perioada in care am pastrat legatura cu tara mea si cetatenia romana, fiind mandra sa imi reprezint tara si poporul. La ora actuala insa, de multe ori, aceasta mandrie pare o gluma….proasta. Am asistat cu durere la degradarea rapida a imaginii tarii noastra in Italia si in Europa. Romanii sunt vazuti cu suspiciune si cu neincredere si….vina nu este a italienilor (sau nu doar a lor). A venit vremea sa spunem lucrurilor pe nume: vina este a romanilor si a nivelului de degradare la care a ajuns tara noastra, nivel care pare sa nu mai ajunga la un minim de unde sa se re-porneasca cu e tendinta opusa.

A cui este vina? Evident a tuturor – insa aceasta vine a tuturor nu este uniforma – exista unii mai vinovati ca altii (va amintiti Ferma animalelor?). Degradarea societatii romanesti, a tuturor straturilor acesteia, are cativa vinovati mai usor de identificat: politicienii care ne conduc tara. Unde ne-o conduc? Raspunsul, din pacate, nu este unul placut… Economia romaneasca este aproape inexistenta; scoala si universitatea din Romania, candva de excelenta, au ajuns printre ultimele in Europa, chiar daca mai exista cateva scoli si Universitati care rezista; pensionarii nostri sunt  umiliti si fara sperante. Tineretul viseaza  sa ajunga la televiziune. Un tineret pentru care istoria tarii noastre incepe cu Bote si cu Bianca lui Bote….si acolo se si sfarseste…. Un tineret care se drogheaza!!! Cu droguri (am vazut ca le numesc etnobotanice…) adevarate, dar mai ales cu programe la televizor de cea mai joasa specie.

Politicieni (poate cu mici exceptii) mituiti si inculti si care put a mucegai….fara vlaga si mai ales, fara mandrie! FARA MANDRIE!!! Care milogesc bani de la FMI si care au adus datoria tarii noastre la valori de neimaginat. Care nu stiu altceva decat sa se certe intre ei – ce spectacol degradant.

Fii ai “capsunarilor” care se sinucid sau devin criminali. Tineri care nu au valori morale – nu pentru ca au renuntat la ele, ci pentru ca nu le-au avut niciodata. O scoala vlaguita cu profesori umiliti. O tara in care granitele sunt supravegheate de hoti!!! Un numar de analfabeti in crestere – adevarati analfabeti! Vad in Italia o comunitate de romani care nu mai vorbesc limba romana dar nici limba italiana. Nu se stie ce vorbesc – si oricum, bagajul lor de cuvinte se rezuma la 30-50…. Romani care inca mai cred ca in Italia umbla caanii cu covrigi in coada si ca aici orice le este permis.

O tara in care tineretul nu este valoarea cea mai de pret si nu se face tot ce este posibil pentru a-l cultiva, nu are viitor.

O tara in care mandria de a fi cetatean al tarii respective a disparut de mult si a fost inlocuita cu unica dorinta de a ajunge la televiziune cu orice pret, sau, in cazul pensionarilor, de a spravietui inca o zi sau, si mai tragic, de a muri pe loc…. Nu am vazut alte tari in Europa in care pensionarii sunt nevoiti sa cerseasca! O tara in care valoarea unei persoane este calculata in bani (nu conteaza cum au fost obtinuti) pentru barbati, si, scuzati expresia, in numarul taliei de la sutien pentru femei.

O tara in care numarul habotnicilor este in crestere – si nu putea fi altfel…. O tara in care inclusiv stiinta este de multe ori batjocorita de stiri senzationalistice date la televizor sau in ziare. Un exemplu? Cum ca NASA ar fi vrut sa anunte descoperirea unei gauri neagre create la acceleratorul de la Geneva care ar putea distruge lumea dar nu au primit permisiunea. Cata idiotie!!!

O tara in care mai exista insa un numar de persoane care vor binele acestei tari, tineri si mai putin tineri care inca spera si vor sa lupte. Nu, nu o lupta cu pumnii si pistoalele, ci cu creierele si, mai ales, cu inimile! Cu inimile lor de raomani care nu mai suporta sa se uite furtiv in oglinda, vor sa se prezinte lumii intregi cu fruntea sus!  Care au inteles ca nu au de ales, ca este momentul in care trebuie sa reactionam. Momentul in care involutia actuala, la toate nivelele, trebuie  oprita si transformata intr-o evolutie – sau daca vrem o RE-EVOLUTIE. Pentru ca intr-adevar Romania nu a fost mereu cea care este astazi, a fost o vreme cand tara noastra era, daca nu invidiata de celelalte tari europene, cel putin respectata si tratata ca un egal, nu ca un paria (nu cum ne trateaza Franta la ora actuala – cat rau mi-a facut fotografia in care presedintele francez il priveste pe cel al Romaniei cu infinita superioritate).

Vrem sa ne inaltam privirea? Vrem sa ajungem demni urmasi ai bunicilor si strabunicilor nostri? De noi depinde – o RE-EVOLUTIE este o necesitate daca vrem ca aceasta tara sa supravietuiasca. Toti cei care au la suflet binele acestei tari, adevaratul bine (repornirea ecomoniei, educatia tinerilor, demintate pentru batrani dar si o politica externa pe masura) ar trebui sa isi spuna cuvantul si, poate, impreuna vom reusi sa RE-EVOLUAM.

Eu, personal, sunt de orientare de stanga, insa la ora actuala nu cred ca mai conteaza – intr-o tara atat de degradata si de obosita, trebuie sa ne dam mana si sa facem ceva pentru binele acestei tari. Nu politica ci polis-etica. Va fi greu – extrem de greu, nu imi fac iluzii….

Nu cred insa ca exista alternative. Sau, mai bine spus, nu ma pot gandi la alternative, pe care le vad nefaste….

Comenteaza