newsletter rss
Reevolutie – putin altfel
valoare
Prima metodă prin care estimezi inteligenţa unui conducător este aceea de a vedea ce fel de oameni îl înconjoară - Niccolo Machiavelii
Inscrie-te Login

Nebunia de a cere politicieni “cinstiți”

March 1st, 2015 | Categorii: Blog, Home items | adrian | Comenteaza

Dacă ar fi să răspundeți la întrebarea care este cel mai cinsitit politician român din ultimii 25 de ani cine v-ar veni în minte? Ion Iliescu, evident, și acesta ar fi răspunsul corect dacă un politician este judecat după banii pe care îi “dosește” pentru el. Dacă ar fi să vă întreb cât de mare a fost ca politician Ion Iliescu cred că îl loc de răspunsuri aș primi o listă de înjurături la adresa lui Iliescu (sunt curios dacă cineva are înjurături care nu sunt în lista mea). Deci, cinstea lui Iliescu nu face nici cât o ceapă degerată.

Suntem la momentul în care căutăm politicieni “cinstiți”, care să nu se gândească la bani, să suporte presiuni foarte mari și, cum să vă spun, să facă treabă bună (deși nu prea definește nimeni ce înseamnă treaba asta bună). Politicianul român nou, cel care are obligația să devină salvatorul nației, trebuie să fie un bun samaritean, să fie blând, înțelegător, credincios (BOR veghează), să se mulțumească cu două camere la etajul 8 al unui bloc comunist, să îți dorească o țară înfloritoare dar el să trăiască cu rate și cu Dacie la scară. Ei bine așa ceva nu o să găsim în veci, poate să apară vreun nebun care să spună că el e așa dar ar ajunge foarte repede la ospiciu, și este de înțeles de ce. Nu mă conving nici cei care, cu ceva cheag, vin cu discursuri justițiare.

Toți politicienii români de astăzi, fără excepție, sunt niște nulități, chit că au furat cu bună știință ori au semnat ca tâmpiții hărtii pentru beneficiul unor nemernici. Pușcăriile sunt umplute cu niște lepre care nu înțeleg ce li se întâmplă pentru că nu au capacitatea intelectuală să înțeleagă, pe scurt, sunt niște proști.

Dacă, însă, cineva se așteaptă ca locul acestor politicieni să fie luat de niște neprihăniți sau de personaje care vor rămâne neprihănite atunci cei cu asemenea așteptări vor avea o mare dezamăgire. Un politician este cel care-și asumă niște decizii care, de foarte multe ori, sunt cel puțin discutabile și asta nu pentru că politicienii vor să ia aceste decizii ci pentru că a conduce o țară (și puteți extrapola la orice altă organizație, grup, etc.) este nevoie de găsirea unor soluții pentru situații neobișnuite care nu se pot rezolva cu strângeri de mâini, discursuri moralizatoare și zâmbete afabile. Ca politician trebuie să știi să mergi pe sârmă, să arbitrezi grupuri cu interese complet opuse, să închizi ochii și să semnezi lucruri care știi că pot distruge niște destine. Una peste alta, un politician este cel care alege răul cel mai mic iar un mare politician poate face asta de 99 de ori din 100 de încercări și știe să nu scape hățurile chiar dacă va avea parte de critici. Și mai este ceva, un mare politician știe ce face și-și asumă răspunderea pentru acțiunile sale, nu încearcă să se zgârie la gât sau să se plângă că e curent în celulă, nu își scoate copiii la înaintare, nu se poartă ca o țață de la piață.

Cei care au condus România în ultimii 25 de ani nu sunt politicieni pentru că singurul lor scop a fost să devină din ce în ce mai bogați ori să aibă și ei o poziție cu care să se laude. Dacă nu vom învăța că un politician nu este un om „cinstit” ci unul cu stomacul tare, cu nervi de oțel, cu o capacitate senzațională de a comunica (inclusiv a spune minciuni așa cum le spui copiilor că există Moș Crăciun) și cu abilitatea de a naviga în ape tulburi atunci ne vom pierde timpul căutând ceva ce nu există și vom mai pierde căteva zeci de ani.

Am trăit și eu, mult timp, cu sentimentul că trebuie, domnule, să avem în fruntea țării niște justițiari, niște oameni intransigenți care vor pedepsi orice greșeală doar că așa ceva poate să devină la fel de păgubos ca modul în care a fost condusă România de zeci de ani încoace.

Soluția ar fi ca cei care se simt justițiari să se ducă să lucreze în Justiție și să nu lase politicienii să se amestece acolo iar politicienii să-și asume că dacă Justiția a zis că au greșit atunci să accepte asta. Dacă vrei și politician și justițiar nu prea ai cum, este drumul sigur spre eșec și într-o parte și într-alta.

Concluzia: niciun partid nou nu va avea succes pentru că, ori sunt „dirijate” de oameni care și-au dovedit limitele, ori sunt axate exclusiv pe „dreptate”. O spun cu regret pentru că mi-aș fi dorit să simt că vin din spate niște potențiali politicieni de calitate. Nu a apărut niciun asemenea politician, încă, iar mai grav este că nu avem nevoie doar de unul singur ci de un grup destul de numeros.

Comenteaza