newsletter rss
Reevolutie – putin altfel
valoare
Prima metodă prin care estimezi inteligenţa unui conducător este aceea de a vedea ce fel de oameni îl înconjoară - Niccolo Machiavelii
Inscrie-te Login

România de sub preș

July 11th, 2016 | Categorii: Blog, Home items, Uncategorized | adrian | Comenteaza

Sunt român, e o situație pe care n-am cum să o schimb. Ca parte a unui grup (culturi, istorii, spuneți-i cum vreți) vreau să înțeleg care sunt realizările acestuia , la ce mă pot aștepta în viitor și care este locul și rolul meu în acest grup. După ani de orbecăit prin sentimentul colectiv că suntem importanți am descoperit o Românie pestriță, falsă, deconectată de la mersul umanității dar cu pretenții de centru a orice. Azi încerc un sentiment de rușine profundă când mă uit în urmă, ca român mă simt vinovat pentru toate tragediile și dramele pe care le ascundem, ca nimeni alții, sub preș. Acest sentiment este și mai pregnant atunci când văd cum se venerează superioritate românească în fața unui Occident considerat decadent. Și mai dramatică apare manifestarea plină de ură a celor care se cred credincioși. Departe de a fi ateu, mă văd într-o minoritate subțire în fața hoardelor mânate de o biserică deconectată complet de la ideea de dragoste. Pentru românul din mine, România este țara în care a fost posibil ca în 1989 să fie instituționalizați peste 170.000 de copii, și, ca și când drama de a avea printre noi monștri care își abandonează copiii nu era suficientă, a venit peste noi și blestemul de a lăsa acești copii la mâna unor nemernici care i-au torturat emoțional și fizic. Cum este posibil să mă gândesc la România cu drag când s-a întâmplat una ca asta? Cum este posibil ca grupuri atât de mari de oameni să se comporte atât de animalic cu niște copii abandonați de alte animale? Cât de scump putea să fie să se comporte normal, nici măcar cu dragoste, dar normal?

România este țara în care s-au făcut peste 10.000.000 de avorturi în 20 de ani. Nu sunt împotriva avortului dar 10 milioane de avorturi la o populație de 20 milioane de locuitori este prea mult, vorbim despre o filosofie a crimei acoperite, nicio urmă de umanitate și bunătate, nicio străfulgerare pentru grupul care crede că aici s-a născut civilizația. România este o țară măruntă iar ca grup suntem niște barbari, nu putem avea pretenția ca cineva să ne ia în serios pentru că, chiar dacă noi de mințim singuri în oglindă, ceilalți știu cine suntem și ce am făcut. Ne lăudăm cu istoria noastră pașnică dar toată energia negativă ne-am îndreptat-o spre noi înșine și nu mai suntem în măsură să facem diferența dintre bine și rău, vagi zone gri ne mai înnorează, când și când, cerul albastru, fals, de deasupra capului în care ne scăldăm gândurile egocentrice. Suntem o națiune dezaxată, fără niciun reper moral, ca mase nu mai știm să facem distincția între bine și rău și mă tem că nu e doar vina comuniștilor. N-am văzut în România zâmbete largi, binevoitoare și neinteresate, n-am văzut niciodată asumarea unor drame și a unor erori colective, am văzut însă o nebunie în masă legată de ora de religie, am văzut admirație pentru cei care fură, am văzut români, de la cel mai înalt nivel, care au pus în pericol toți bolnavii din spitale. Intrați într-o școală de stat și duceți-vă la toalete, priviți cum sunt bătuți copiii în parc, uitați-vă cum se comportă șoferii, priviți bătrânii din mijloacele de transport. Nu vorbim despre lipsa banilor ci despre răutate viscerală nativă, despre lipsa dragostei pentru ceilalți. L-am întrebat pe un membru al familie din care fac parte, care se simte român până în măduva oaselor, cum poate să iubească un popor care i-a condamnat unul dintre copii la exil pentru că în România n-ar fi avut nici cea mai mică șansă să își pună în valoare talentul și capacitățile. N-a avut un răspuns, a încercat să-mi povestească despre ce strămoși spectaculoși avem. Cum să iubesc un popor care mă sugrumă și mă obligă să-mi condamn copiii la un trai mic în care orice ieșire din pluton este pedepsită crunt de cei care cred că sunt vocea binelui și a adevărului pe Pământ?

Să mai adaug atitudinea de proxeneți atunci când îi întrebăm pe străini cum li se pare România? Nu vă sună cunoscut: vă plac româncele? Adică vi le dăm ieftin. Să mai discutăm despre violurile în care victimele ajung paria ori își negociază onoarea pe sume de bani? Totul e relativ și poate fi vândut sau cumpărat, de la locul în Rai până la titluri științifice (titluri de doctor date la kilogram). Oricât ne-am scuza că și alții au uscăturile lor uitați-vă la câte capitole negative suntem unicat.

Sunt român, n-am cum să schimb asta, dar mi-e rușine că fac parte dintr-un popor mic fără nicio moralitate. N-am încredere în România ca țară, nu cred că-și va respecta vreodată vreo promisiune față de cineva, a trădat întotdeauna fără nicio remușcare, nu și-a cerut iertare niciodată și nu-și înțelege locul în lume. România este o țară condamnată să rămână mică și, la cum evoluează lucrurile, va fi printre primele națiuni europene care va dispărea, nimeni nu-i va simți lipsa. Pentru mine este o dramă că sunt român și găsesc în mine fire ale netrebniciei românilor, încerc să mă debarasez de ele și îmi cer iertare, în gând, pentru toate barbariile de care sunt în stare cei din a căror seminție fac și eu parte.

Comenteaza