newsletter rss
Reevolutie – putin altfel
valoare
Prima metodă prin care estimezi inteligenţa unui conducător este aceea de a vedea ce fel de oameni îl înconjoară - Niccolo Machiavelii
Inscrie-te Login

România e în metastază

September 22nd, 2014 | Categorii: Blog | adrian | Comenteaza

Update: după ce s-a întâmplat pe 16 noiembrie mi-am schimbat puțin atitudinea, poate că m-am înșelat și eu puțin, poate că lucrurile nu stau chiar atât de rău. Am decis să mai am răbdare un timp și să îmi revizuiesc ideile, dacă o să fie cazul.

Întotdeauna am avut senzația că România o duce prost pentru că avem conducători nemernici, leneși și proști dar că oamenii care trăiesc în România nu sunt așa și merită ceva mai bun. Când auzeam că o țară are conducătorii pe care-i merită mi se părea o răutate la adresa cetățenilor României. Până crești ești „protejat” de părinți, nu știi că există impozite, nu știi cât costă exact întreținerea unei case, ți se pare normal să trăiești în mizerie sau în curățenie, în urlete și manele sau în liniște și pace, în funcție de cum este familia sau mediul. Părinții îmi spuneau că cei care aveau casele nearanjate, gardurile căzute și curțile pline de „troanțe” sunt niște leneși. Primul șoc l-am avut în căminul studențesc, niște clădiri insalubre și aproape prăbușite. Mai apoi aveam să descopăr că foștii studenți, care lăsau în urmă dezastru, n-aveau nicio problemă să trăiască în blocuri infecte și să plătească bani mulți pentru apartamente în locuri de un jeg rar. Acum 4 ani și jumătate m-am mutat într-un bloc din centrul Bucureștiului, o poartă ruginită, cutii poștale rupte, scară nezugrăvită de zeci de ani și ferestre murdare. Scuza: oameni în vârstă care n-au bani. Am început să rezolv din probleme, unele pe banii mei și astfel am constatat că nu lipsa de bani este explicația ci lenea, răutatea și prostia sunt motivul pentru dezastrul din bloc. Indiferent de ce am vrut să fac m-am lovit de piedici, tot felul de piedici așa că am început să fac lucruri fără să-i mai întreb pe oameni și să am grijă să nu le crească întreținerea. A fost d-ajuns să li se pară că viața le-a fost încurcată 5 minute (altfel o viață fadă) ca să se simtă prejudiciați și să fie agresivi, nu doar cu mine dar și cu soția și cu copiii pe care unul dintre vecini a început să-i întrebe pe un ton agresiv unde sunt eu și că o să mă dea în judecată pentru că a așteptat 5 minute la intrare din cauza mea. Aceiași oameni care sunt foarte sensibili la 5 lei în plus la întreținere sunt extrem de tolerați cu doi bețivi, o femeie și un bărbat, care locuiesc în spațiul comun al blocului și care nu plătesc nici întreținere și nici altceva dar au o priveliște minunată de la camera pe care o ocupă pe terasa blocului (una destul de confortabilă).

România nu o duce prost pentru că sunt conducătorii nemernici ci pentru că, și asta am descoperit-o în fiecare zi dar am refuzat să o cred până acum, oamenii sunt leneși, răi și proști. Marea majoritate.

La țară, acolo unde locuiesc părinții mei, numărul celor care trăiesc aproape ca niște animale este într-o creștere alarmantă, oamenii îmbrăcați curat și care se poartă civilizat, sunt deja o raritate. România are conducătorii pe care-i merită iar eu m-am hotărât să plec din această mizerie cu prima ocazie. Nu-mi pot condamna copiii la o viață de chin, nu-i pot transforma în victimele celor săraci și proști, nu vreau ca viața lor să fie o lungă serie de lupte cu nemernicii care sunt din ce în ce mai vizibili și mai puternici. Eu m-am săturat, n-o să mă dau bătut până o să plec dar decizia este luată, bătrânețile o să mi le petrec pe alte meleaguri, România nu este o țară în care să trăiești. România este în metastază și, așa cum arată lucrurile, o să fie prima nație care o să dispară în noua lume (așa cum începe ea să se prefigureze).

Comenteaza